Confederație

Informații

Confederaţia este ceea ce a mai rămas din rasa umană. Oamenii au fost într-o perpetuă stare de progres, cel puţin, până când au inventat creația lor cea mai mare-Terteții-roboți umanoizi lucrători, puternici şi inteligenți. Îmbunătăţind capacităţile lor, oamenii au făcut cea mai veche greşeală din istorie-i-au făcut prea umani. Când Terteții au primit ultimele lor upgrade-uri au câştigat o trăsătură exclusiv umană-căutarea fericirii personale. A durat foarte putin timp până când Terteții și-au dat seamă că au fost folosiți ca sclavi şi că nu ar fi deloc greu să se revolte împotriva oamenilor.

Terteții s-au organizat în câteva zile şi după o scurtă, dar devăstatoare luptă era clar că roboţii urmau să câștige. După ce au plecat, rasa umană a fost restabiltă în câteva sute de ani deoarece își pierduse forța primară de muncă. Acesta este momentul când Confederaţia a fost formata, scopul acesteia era de-a stabiliza situaţia şi de a proteja rasa umană de la extincţie. Scopul aproape a eşuat, dar cu puțin noroc, Confederaţia a reuşit să protejeze rasa umană.

Mulţi ani au trecut de la aceste vremuri, iar acum Confederaţia este mult mai puternică, dar este departe de puterea pe care a avut-o dinaintea rebeliunii.

Trăsături: Confederaţii sunt sefii hoţilor, ei pot fura până la 66,6% din resursele unei planete(50% pentru alte rase). Navele lor sunt puternice şi foarte rapide, dar necesită prea mult spațiu în Hangar.

Înapoi sus